duminică, 24 mai 2015

Mituri despre celulita

Salutare,


In lunga mea absenta de pe blog m-am gandit care ar trebui sa fie urmatorul articol din dosarul celulitei. Am zis sa va vorbesc despre stadiile celulitei, despre ce este celulita, despre ce nu este etc, insa netul abunda in astfel de informatii si nu are rost sa va repet ceea ce deja stiti. Intr-un final, am decis sa scriu despre miturile legate de aceasta problema estetica. Sunt multe idei pe care le avem in legatura cu celulita, insa unele dintre ele ne duc la cheltuieli inutile de bani si efort. 


1. Celulita este o problema de greutate. Celulita este o problema a pielii si nu are nici o legatura cu kilogramele in plus. Cu siguranta cunoasteti persoane slabe care au un stadiu avansat de celulita sau persoane care au cateva kilograme in plus si celulita in stadiu incipient. Daca vrem sa o tratam trebuie sa ne adresam pielii, mai exact dermului. 
2. Celulita este in acelasi stadiu peste tot corpul. Diferite parti ale corpului tau vor avea diferite grade de celulita. Poti avea pe brate celulita de stadiu 1 si pe coapse de gradul 3. Important este sa intelegi ca in functie de stadiul in care este poti folosi metodele necesare si eficiente astfel incat sa ai o piele neteda. 
3. Cremele atincelulitice functioneaza. Partial adevarat, insa cel mai important in aceasta schema este masajul care poate fi facut cu absolut orice, nu neaparat o crema anticelulitica. 
4. Orice ai face celulita nu dispare. Lupta e grea, nu va mint, insa ai sorti de izbanda daca nu te descurajezi. Dieta, sportul si masajul iti sunt aliate in acest proces. Tu incapataneaza-te, intr-un final se vor vedea si rezultate. 
5. E de ajuns un tratament soc pentru a trata celulita. Vestea proasta este ca mentinerea pielii fara celulita este un lucru pe care va trebui sa-l faci pe termen lung (termen lung=ani) si fara pauze foarte mari. Nu este suficient sa aloci bani pe o procedura care promite multe, insa face putine. Efectele unor astfel de proceduri dau rezultate pe moment, insa daca nu intretii ea apare la loc. 

luni, 16 martie 2015

Despre celulita - povestea mea

Salutare,

Celulita este una din cele mai frecvente probleme cu care se confrunta o femeie si fiecare dintre noi am cheltuit multe sume de bani pentru a scapa de ea. Adevarul este ca oricat de multe rugaciuni spunem, ea nu va disparea complet si e un fapt pe care trebuie sa-l acceptam. Oricum mi se pare ca suntem spalate pe creier crezand ca fetele din reclame sunt asa si in realitate. In realitate, toata lumea are imperfectiuni, inclusiv celulita si e ok. Da, a avea celulita face parte din normalitatea noastra.
Din experienta va pot spune ca sunt in razboi cu aceasta problema de la varsta de 18 ani,insa poate aparea si mai devreme de atat. Prima data am crezut ca tine de greutate si atunci am luat masuri. Am tinut dieta, am slabit, insa celulita tot nu m-a parasit.  Apoi am zis ca dieta si sportul sunt elixirul simplu si la indemana oricui care nu pune pret pe comaditate. Comoditatea, la varsta respectiva, a castigat. Chiar daca este o lupta grea iata ce am invatat daca doresti sa ameliorezi aspectul pielii:
- sa te dai cu creme, sa faci sport si sa fii atenta la ce mananci, sunt lucruri care trebuie facute pentru tot restul vietii sau cel putin atunci cand iti pasa cum arati. Niciodata nu o sa poti sa ai perioade mai lungi de o saptamana in care sa nu ai grija de aceste aspecte
- nu te poti stresa la nesfarsit ca ai celulita. Intr-un stadiu mai avansat rezultatele nu vor fi pe masura asteptarilor, insa insistand veti ajunge la un aspect rezonabil al pielii
- nu totul este in controlul tau. De-a lungul timpului vor fi unele schimbari pe care nu le vei putea controla. Chiar daca faci lucrurile corect, insa ai un dezechilibru hormonal sau inflamatie in corp, celulita tot va aparea. Prin urma rezervati-va o marja de eroare. 

Daca nu v-ati descurajat va astept cu articole viitoare in care sa descoperim cum o putem trata/ameliora. 

duminică, 15 martie 2015

Saloane care imi plac - Proestetic

Salutare,



M-am gandit ca din cand in cand sa va povestesc despre saloanele pe care le frecventez si care sunt motivele pentru care apelez frecvent la serviciile lor. Dupa o lunga cautare a unei cosmeticiene pricepute care sa-mi ofere sfaturi utile si informatii noi sau ceva in plus fata de ceea ce citeam eu prin reviste, carti, cursuri etc, am dat de Dana.Tot prin intermediul blogosferei am gasit-o si fara sa stiu ca este din Iasi, citeam sfaturile ei de beauty pe alte site-uri. Cand i-am descoperit site-ul si am aflat ca este din Iasi am zis ca neaparat trebuie sa o cunosc. Si pana azi nimeni nu a intrecut-o ca experienta si cunostinte. Daca doriti sa o vizitati iata cateva lucruri pe care trebuie sa le stiti despre ea si serviciile pe care le ofera:

- nu face lucrurile la intamplare. Un tratament la ea dureaza cam 2 ore pentru ca mai intai ii place sa te asculte, sa-i povestesti despre ce produse folosesti, cum, cand, ce nu-ti place la tenul tau, ce ai vrea sa imbunatatesti. Apoi iti face o analiza a tenului (are un aparat smecher, de dermoanaliza) si iti povesteste si ea. Cu ajutorul acestui aparat poate sa vada nivelul porilor, nivelul de hidratare al pielii, zonele in care au aparut deja ridurile, capilarele etc.
- foloseste produse si procedee adecvate problemelor tale. Tratamentul nu este acelasi, aceeasi crema, aceeasi masca, acelasi exfoliant ci le adapteaza in functie de piele. Mi-a povestit o data de o clienta extrem de sensibila la orice produs ii aplica si atunci a apelat la sucul de aloe vera pentru a putea face procedurile necesare. Tot ceea ce face este adaptat in functie de nevoile tenului tau. 
- sfaturile ei nu au intentii ascunse si nici strategii de marketing sau de a-ti scoate banii din buzunar cu orice pret. Iti spune ce poate face ea, in ce produse/proceduri crede, insa si despre ce nu crede, povesteste foarte franc despre lucrurile care sunt inventate special pentru femei naive :) 
- crede sustinut ca ingrijirea pielii inseamna si atentie pentru interior. De la ea am aflat de gelatina si ca putem sa stimulam colagenul, insa nu prin creme aplicate pe piele ci din interior.

Daca doriti sa o vizitati, o gasiti in Iasi, pe blv. Primaverii. Intre timp puteti intra si pe site-ul ei http://proestetic.ro/, dar daca o faceti alocati timp pentru ca veti gasi articole foarte bine-documentate. 

luni, 2 martie 2015

De ce somnul de frumusete este cel mai bun sfat pentru pielea ta?

Salutare,


Chiar daca avem creme, serumuri, tehnologii noi, diete revolutionare si tot ce poate contine un efect de ''wow'' e important, totusi, sa nu uitam ca lucruile simple sunt lucrurile de baza si ca toate descoperirile vin peste o baza solida. Cand sunt intrebata de cel mai bun produs pentru ten, raspunsul meu surprinde de cele mai multe ori. Cel mai bun produs/lucru/gest pentru frumusetea ta este somnul de calitate. Da, atat de simplu. Nici o crema, nici un aparat minune nu va depasi efectele sale, garantez. Atunci cand vorbim de un somn de calitate trebuie sa luam in calcul 3 aspecte: intensitatea, durata si intervalul in care dormi. Toate trei sunt in egala masura importante, iar abaterea de la unele dintre ele inseamna un compromis in ceea ce priveste somnul. Sa le luam pe rand:

1. Intensitatea se refera la cat de bine dormi. Vestea proasta este ca nu poti face multe lucruri in aceasta privinta, ca intensitatea nu tine de controlul tau ci doar de cel al corpului. Dieta si exercitiile sustinute pot influenta in mod pozitiv intensitatea, insa intr-un procent foarte mic. In alta ordine de idei daca te concentrezi asupra duratei si intervalului atunci si intentisitatea va fi mai buna.

2. Durata se refera la cat de mult dormi si poate sa varieze in functie de persoana. In medie, un adult are nevoie in jur de 7-8 ore de somn pe noapte pentru regenerarea celulare si refacerea completa a corpului.

3. Intervalul in care dormi se refera la ce ora adormi si la ce ora te trezesti. Atunci cand vorbim de somn, orele nu sunt egale. Cu cat dormi mai devreme cu atat procesul de reparare celulara este mai activ. 

Cateva lucruri de luat in calcul atunci cand vrei sa ai un somn de frumusete eficient:
- Mergi la culcare si trezeste-te in fiecare zi la aceeasi ora. Organismul nostru isi creeaza obiceiuri si fiind consecventi in acest ritual ii este mult mai usor sa urmeze un astfel de ciclu.
- Creeaza-ti un ritual inainte de a adormi. Demachiaza-te, realizeaza un masaj facial cu un ulei hidratant sau un serum regenerant, citeste o carte sau orice alta actvitate care te relaxeaza. 
- Aeriseste camera, te va ajuta sa dormi mai bine si pentru a intra in starea de somn corpul tau are nevoie de o temperatura mai scazuta. 


sâmbătă, 28 februarie 2015

Weekend pentru frumusete - Duminica

Salutare,

Ultima zi din weekendul dedicat frumusetii se incheie cu un masaj relaxant pentru maini si picioare, dupa care pregatim un tratament calmant tenului si scalpului. 

Masajul mainilor si picioarelor

Intr-un lighean cu apa calda toarna 2 linguri de sare marina, 3 picaturi de ulei migdale si 4 picaturi de ulei de menta si inmoaie picioarele timp de 10 minute. Sarea marina va curata pielea in profunzime iar uleiurile esentiale le vor hidrata si racori. 

In timp ce picioarele sunt rasfatate cu acest amestec, acorda atentie mainilor. Lasa-le la inmuiat timp de 5 minute asa cum faci atunci cand doresti sa-ti faci manichiura. Dupa cele 5 minute maseaza-le cu un amestec din ulei de cocos, ulei de masline caldut si unt de shea. Acest amestec intareste unghiile, asa ca nu le neglija si maseaza-le cu miscari circulare. 

Asa cum ne-am obisnuit si aceasta zi se incheie cu o baie dedicata frumusetii. Inainte de a intra in cada, pregateste o masca hranitoare pentru par. Pe parul umed se aplica un tratament compus din 2 galbenusuri de oua, o lingura ulei migdale si o picatura ulei mandarine si maseaza tot scalpul. Infasoara parul intr-un prosop si la final spala parul cu apa din abundenta. 

Pregateste o baie de aburi pentru ten. Intr-un vas cu apa clocotita adauga cateva picaturi de uleiuri esentiale si stai deasupra acestui vas astfel incat sa simti aburii pe fata. Pentru fermitatea pielii zdrobeste 5 boabe de struguri iar sucul lasat de acestea intinde-l pe fata, gat si decolteu. Intra in cada si relazeaza-te. La sfarsit indeparteaza mastile de pe fata si par si somn usor. 

joi, 26 februarie 2015

Weekend pentru frumusete - Sambata

Salutare,

Ziua de sambata din weekendul dedicat frumusetii incepe cu cateva exercitii fizice. Nu trebuie sa fie neaparat un antrenament intens ci mai degraba o serie de exercitii care te relaxeaza si iti ofera buna-dispozitie. Atunci cand vreau sa fac miscare, insa in acelasi timp sa ma si relaxez, sa-mi pastrez energia si pentru alte activitati fac cateva miscari de yoga. Collen Saidman este un fost model care a devenit instructor de yoga. Cu toate ca pe youtube gasim foarte multe filmulete cu astfel de exercitii eu raman fidela ei pentru ca imi tranmsite o stare de calm si instructiunile ei sunt foarte usor de pus in aplicare.  





Dupa-amiaza este dedicata ingrijirii tenului, poti face un masaj facial folosind unt de shea. Acesta ajuta la hidratarea pielii in profunzime si este indicat pentru toate tipurile de ten, in special pentru cele uscate. 
Dupa ce te-ai demachiat, incalzeste in palme o cantitate suficienta de unt de shea pe care apoi sa-l intinzi cu miscari blande pe tot tenul. 


Seara se face o baie cu sare de mare si apoi ne pregatim pentru somnul de frumusete. Sarea de mare curata pielea in profunzime si ajuta circulatia sangelui. In apa calda se adauga 2-3 cesti de sare de mare. Inainte de a intra in apa se face un gomaj din o ceasca sare de mare si putina apa calda pana se obtine o pasta care cu miscari circulare se aplica pe corp. Acest amestec nu se poate folosi pe fata pentru ca o poate irita. Intra in cada si relaxeaza-te timp de 10 minute dupa care pielea se sterge  cu un prosop si se recomanda ca somnul de frumusete sa inceapa cat mai devreme.

miercuri, 25 februarie 2015

Weekend pentru frumusete - Vineri

Salutare, 


In weekend sunt mult mai cosmopolita decat in oricare alta zi a saptamanii, citesc lucruri doar pentru suflet, ma intalnesc cu oameni dragi, cu oameni pe care ii caut eu, ascult muzica preferata, fac sport sau dedic cele 2 zile rasfatului. 
Pregatirea incepe de joi, cand imi fac rost de toate ingredientele de care am nevoie si imi organizez activitatile pentru cele 2 zile. Va propun sa incercati cu mine un weekend dedicat frumusetii; ne vom concentra pe alimentatie, relaxare, somn de calitate si ingrijire responsabila fata de noi.

Vineri, ora 16:00
Pentru ca esti ceea ce mananci, acorda mai multa atentie alimentatiei. Include in dieta ta pentru acest weekend betisoare de legume (morcovi, telina, ardei, masline) iar pentru seara pregateste ceva usor.  Ideal ar fi ca pe parcursul weekendului sa renunti la machiaj. Daca poti face acest lucru pregateste-ti un ritual pentru demachiere.

Demachierea de seara:
-          Pune demachiantul in palma si apoi intinde-l cu ambele maine pe toata fata, pe gat si decolteu, exact cum faci atunci cand folosesti sapun sau gel de demachiere. Maseaza bine si fii atenta si la conturul fetei care uneori ne cam scapa in ritualul de demachiere.
-          Pune intr-un bol putina apa calda si 2 picaturi de ulei essential de levantica, inmoaie 2 dischete demachiate pe care le vei folosi pentru a indeparta demachiantul. Cu miscari fine si circulare indeparteaza orice strat de demachiat ai pe fata sau delcoteu.

Tot vineri seara pregateste o baie relaxanta

-          Umple cada cu apa calda si adauga 2,5 l lapte si uleiuri esentiale preferate. Nu folosesc aceleasi uleiuri de fiecare data, in functie de nevoie sau dispozitie variez. Daca doresc relaxare aleg iasomie, levantica sau trandafir, pentru energizare recomand lamaie sau menta.

-          Relaxeaza-te in cada pentru 10 minute, dupa care iesi din apa si infasoara-te intr-un prosop pufos si mare. Dupa ce apa s-a absorit aplica o crema hidratanta pe tot corpul si somn usor. 

joi, 19 februarie 2015

Estee Lauder Idealist Pore Minimizer - Review

Salutare, 

Serumul este un produs nou inclus in rutina mea de ingrijire. Am citit, am auzit, l-au laudat altii si am zis ca e timpul sa folosesc un astfel de produs. Stiam ca vreau serum, insa nu si de care sau ce sa caut la un astfel de produs. Asa ca, am apelat la blogosfera si am inceput sa citesc despre serumuri si parerile blogeritilor de beauty despre ele. 

In toate blogurile am dat peste Idealist care este mega laudat. Cu asteptari pana in cer am mers in Sephora din Palas mall si mi-am cumparat acest ser mult laudat. De la prima aplicare recunosc ca m-a dezamagit. Textura lui, mult prea mata, mi-a uscat tenul si pielea avea un aspect sensibil, ca sa nu mai spun ca fondul de ten arata foarte ciudat pe pielea mea.

Am insistat, i-am dat a 2-a sansa si am consumat cam 3/4 din produs. Pe tot acest parcurs pielea mea nu a fost nici mai fina, nici mai hidratata si cu siguranta nici mai luminoasa, asa cum promite. In plus, am observat ca am unele bubite rosii pe obrazul stang iar in urma unei vizite la dermatolog mi-a spus ca e alergie la unul dintre produsele din rutina de ingrijire. Ghici la care? Ok, recunosc, pielea mea este sensibila si e obisnuita cu produse blande si cat mai naturale, cu acest tip de piele risc oricand sa fac o alergie indiferent de produs. Ce m-a deranjat cu adevarat a fost ca nu am avut nici un rezultat, tenul meu nu a beneficiat de nimic din ceea ce ''reclama'' promitea. Acest produs este un produs care intra in categoria de skin care, insa in ce mai bun caz poate fi considerat un primer mediocru care nu surprinde foarte mult. 


luni, 16 februarie 2015

De ce e buna sauna pentru piele?

Salutare,

Unele weekenduri le dedic doar ritualurilor de frumusete, iar din acest ritual nu exclud o sedinta de sauna umeda. 

Pe langa atentia estetica pe care o acordam pielii noastre, trebuie sa ne amintim ca aceasta protejeaza organismul de factorii daunatori din mediul inconjurator. In plus, o mare parte din produsele pe care le consumam contin conservanti, coloranti si o cantitate mare de sare, iar cu ajutorul transpiratiei organismul nostru poate sa elimine aceste substante. 

 Pentru cele dintre voi care se lupta cu punctele negre, va spun ca sauna este solutia ideala pentru ca nimic nu curata porii mai bine ca aceasta. 

Daca suferiti de cosuri, acnee sau abcese putem folosi o solutie formata dintr-o lingura de sare si una din bicarbonat de sodiu dizolvate intr-un pahar cu apa. Solutia de aplica pe corp (exceptie fata) inainte de a intra in sauna si ulterior se poate indeparta cu apa calduta. 

Pentru a beneficia de aceasta experienta iata cateva aspecte pe care sa le iei in calcul:
- sauna trebuie sa dureze in jur de 8-13 minute
- numarul de sedinte de sauna trebuie sa limitat la 2 pe saptamana pentru ca aerul cald dilateaza vasele de sange si poate rida tenul.
- ceaiul fierbinte si sucurile sunt cele mai bune bauturi de consumat in sauna si in pauze
- este bine sa va masati picioarele si mainile in sauna
- inainte de a intra in sauna pielea trebuie sa fie curata, fara lotiuni, creme, uleiuri aplicate.
- faceti un dus caldut si apoi unul rece de fiecare data cand iesiti din sauna, nu va stergeti cu prosopul ci tamponati piele pana cand este uscata
- nu mancati mult inainte de a intra in sauna, nu beti cafea sau alcool. 

sâmbătă, 14 februarie 2015

Caudalie Huile Divine - review

Rasfatul total il consider atunci cand crema/uleiul/lotiunea de corp are un parfum natural, floral si care lasa piela fina pentru o perioada indelungata. Dintre toate cremele am descoperit Huile Divine de la Caudalie. Nu mai trebuie sa mentionez ca este unul din brandurile preferate, ca am incredere in cercetarile lor si produsele incercate de la ei nu m-au dezamagit.
Am cumparat acest ulei din intamplare, pentru ca oricat mi-ar placea uleiurile, cumva sunt alergica la unele dintre ele.  Farmacista mi-a povestit ca printre ingredientele sale se numera uleiul din samburi de struguri, cel din seminte de susan, ulei de hibiscus si nu am rezistat tentatiei de a-l cumpara. Si uite ca nu sunt alergica la el si il voi pastra in rutina mea de ingrijire.
Lasa pielea foarte fina, o hraneste in profunzime iar parfumul sau ramane mult timp impregnat pe haine. Mirosul este placut, natural, discret.  

Pe langa mirosul placut, acest produs contine un mix de uleiuri puternic reparatoare. In lista avem asa;

1. Uleiul de struguri. Huile Divine este promovat ca un ulei uscat si acest lucru se datoreaza in mare parte uleiului din seminte de struguri. Acesta este bogat in acizi grasi, insa nu incarca pielea, nu lasa un filtru gros. Este ideal pentru toate tipurile de piele, de la cea uscata, la cea sensibila. Are actiune restructuranta, nutritiva, emolienta, regeneranta si antioxidanta. Cam tot ce iti poti dori de la un produs. In ceea ce priveste efectele sale, paleta este foarte larga. Poate fi folosit pentru a mentine elasticitatea pielii (recomandat viitoarelor mamici), pentru refacerea pielii lipsite de elasticitate sau afectata de expunerea la soare, sau pentru hranirea fibrei capilare.

2.Un alt ingredient al acestui produs este uleiul de argan de care cred ca s-a scris foarte mult ca nu mai sunt necesare alte detalii. Amintesc doar cele mai importante actiuni ale sale: nutritiv, are actiune regeneranta, reda elasticitatea pielii si hidrateaza pielea. Cred foarte tare in acest ulei, insa in acelasi timp cred ca se gaseste mai greu decat avem impresia si ceea ce vedem in magazinele naturiste nu sunt uleiuri de argan ci copii care doar hranesc iluziile noastre. 

3. Uleiul de hibiscul este un alt ingredient care merita mentionat. Hibiscusul sau trandarfirul chinezesc este dedicat pielii sensibile, trantand o serie de afectiuni dermatologice. Este eficient in tratarea abceselor la nivelul pielii, adjuvant in cancerul de piel, rani sau zgarieturi. Este o bariera impotriva radiatiilor ultraviolete si lupta cu uscaciunea severa a pielii. Pentru cei care sufera de alopecie, se poate face o masca de par din acest ulei sau se poate folosi, pentru o perioada indelungata, un macerat concentrat. 

4. Ultimul ulei din lista este cel din seminte de susan, un ulei bogat in complexul de vitamine B, fier, calciu, antioxidanti si lecitina. 

Este un produs care m-a convins si pe care il voi cumpara in mod constant. Pentru ca tot ceea ce am pomenint este too good to be true, minusul gasit acestui produs este faptul ca in lista de ingrediente are si parfum, iar persoanele cu pielea sensibila pot dezvolta alergii.

miercuri, 11 februarie 2015

Cum sa-ti creezi o rutina de ingrijire a tenului - Sumar

Salutare,

Ultimele articole de pe blog au fost dedicate rutinei de ingrijire. Pe scurt ea arata cam asa:

Dimineta

1. Demachiantul - Tenurile grase sau mixte pot gasi in demachiantul gel un adevarat suport, pe cand cel normal sau sensibil ar trebui curatat cu un lapte demachiant bland cu pielea. Pentru demachierea ochilor recomand apa micelara oricarui tip de ten, pielea ochilor fiind sensibila pot aparea usor iritatii.
2. Toner. Scopul acestuia este de sterge de pe fata orice urma de demachiant si de a pregati pielea pentru aplicarea cremei sau serumului. 
3. Serumul de zi. In functie de ten, poti alege un astfel de produs pentru a rezolva o problema punctuala. Daca la 20 de ani acest produs este optional, spre 30 el trebuie inlcus in rutina.
4. Crema de ochi. De regula este o crema puternic hidratanta si cu efecte de calmare a pungilor de sub ochi. Recomand atentie atunci cand alegeti un produs destinat zonei ochilor pentru ca pot aparea iritatii.
5. Crema de zi. Aceasta trebuie sa fie hidratanta si corect aleasa in functie de tipul de ten. Este bine sa inveti sa-ti analizezi tenul astfel incat sa stii ce ii trebuie. In lunile de iarna va avea nevoie de un plus de hidratare si protejare pentru ca frigul o poate sensibiliza. In zilele de vara va trebui sa alegi un produs lejer. Nu mai trebuie sa spun ca indiferent de anotimp factorul de protectie solara nu trebuie sa lipseasca.

Seara

1. Demachiant
2. Toner
3. Serum de noapte
4. Crema de ochi
5. Crema de noapte

Sunt multe teorii conform carora seara pielea ar trebui sa fie lasata sa respire, sa nu fie incarcata cu produse pentru ca noapte pielea se reface si atunci acest proces natural poate sa fie inhibat de produsele aplicate. Inca nu m-am decis caror teorii sa ader asa ca, de 4 ori pe saptamama folosesc crema de noapte si 3 zile sar peste acest pas. 

Saptamanal

1. Masca de fata. Mastile trebuie incluse saptamanal, daca dorim sa avem efecte de lunga durata. Tendinta este sa aplicam o masca din cand in cand sau cand avem un eveniment special. Ca efectele sa fie vizibila masca de fata e bine sa o folosim frecvent. Putem jongla cu diferite tipuri, in functie de efectele dorite
2. Efolierea pielii trebuie facuta de 2 ori pe saptamana. E o frecventa echilibrata astfel incat sa nu distrugi bariera naturala a pielii (sebumul) insa nici sa nu blochezi porii. Persoanele cu ten sensibil ar trebui sa consulte un dermatolog si sa mearga pe recomandarea acestuia pentru a nu inrautati situatia. 

Rutina de ingrijire este proprie si trebuie construita in timp incercand diferite produse si observand care se potrivesc tenului tau. Nu imprumutati ritualuri de la prietene, vedete sau cunostinte, ci incercati sa va cunoasteti tenul si sa-i oferiti tratamente personalizate.

Mai jos aveti toate linkurile din "capitolul" Cum sa-ti creezi o rutina de ingrijire a tenului:

Analiza tenului
Cum functioneaza pielea
Demachierea
Exfolierea
Hranirea Tenului
Masca de fata 
Masca de fata - retete naturale



luni, 9 februarie 2015

Retete naturale pentru ten

Salutare,

Va prezint cateva retete naturale pe care le puteti aplica in functie de tipul de ten. Tratamentul cu produse naturale se aplica de la caz la caz, insa e important sa stim ce ingrediente fac bine tenului si ce ingrediente ar fi bine sa le evitam.



Retete pentru tenul normal

Tenul normal are un aspect al pielii mat, fin, suplu, cu pori fini. Un astfel de ten nu suporta apa calcaroasa si este indicat ca acest tip de ten sa fie spalat cu apa distilata, apa de ploaie sau apa fiarta si racita. Este indicat ca gelurile sau sapunurile sa fie folosite de 1-2 ori pe saptamana. Folosite prea des, produsele pe baza de sapun pot usca si rida un astfel de ten. 

Reteta 1: 
Cea mai simpla masca este cea compusa din fructe. Ai nevoie de o banana bine-coapta pe care o zdrobesti intr-un bol pana cand devine o pasta. Pasta obinuta se intinde pe fata si se lasa timp de 30 minute. La sfarsit, fata de va spala cu apa fiarta si ulterior racita.

Reteta 2:
Masca din faina de orez se prepara cu ajutorul apei distilate sau a apei de ploaie pana se obtine o pasta foarte subtire, cu aspect laptos. Se aplica pe ten timp de 15 minute apoi se sterge cu infuzie de musetel.

Retete pentru ten gras


Ca aspect tenul este lucios, lipsit de suplete si cu pori dilatati. In timp, pielea de pe fata, daca nu este ingrijita, capata un aspect galbui si favorizeaza aparitia acneei sau a punctelor negre. 
Totusi, avantajul unui astfel de ten este ca se rideaza mai greu. 


Reteta 1:
Masca cu suc de lamaie la care se adauga un albus de ou. Albusul de ou se bate bine pana cand devine spuma si ulterior se adauga sucul de lamaie. Amestecul obtinut se intinde pe fata timp de 30 de minute dupa care se spala cu apa calaie.

Reteta 2:
Masca de rosii si argila este potrivita pentru persoanele care se confrunta cu acnee; actioneaza in profunzime, combate excesul de sebum si deblocheaza porii. Pupla de la o rosie se amesteca cu o lingura de argila si una de miere pana cand devine o pasta si ulterior se lasa sa actioneze timp de 20 de minute. Aplicata saptamanal, lasa tenul luminos, echilibrat si neted. 

Retete pentru tenul uscat

Tenul uscat are pielea subtire, fina, fragila, iritabila si deshidratata. De regula, prezinta riduri fine, nu are suplete si elasticitate. 

Reteta 1:
Se amesteca 15 g de tarate de grau, 10 g argila si apa fiarta  pana cand se obtine o pasta consistenta. Se aplica pe fata timp de 1 ora dupa care se spala cu apa calduta. 

Reteta 2:
Radacina de morcov se da pe razatoare, apoi se amesteca cu smantana si o lingurita de caimac. Timp de actionare: 30 minute. 

Vestea buna este ca mastile din ingrediente naturale nu au restrictii, pot fi aplicate de mai multe ori pe saptamana fara a irita sau agresa pielea. Bineinteles, trebuie alese in functie de ten sau problema vizata. 


miercuri, 4 februarie 2015

Cum sa-ti creezi o rutina de ingrijire a tenului - III Pasul 4 Masca de fata

Salutare,

Includerea mastilor de fata in rutina de ingrijire se face in functie de tipul de ten si de problema vizata. De exemplu, daca pielea ta este deshidratata sau uscata, scopul sau este de a oferi o hidratare puternica, in straturile profunde ale pielii. Daca pielea este sensibila sau usor iritata, scopul este de a o calma si echilibra.

Masca se aplica pe tenul curat si poate sa contina ingrediente active precum alge, aloe-vera, argila, o serie de uleiuri esentiale etc. Timpul de actionare variaza  intre 10-15 minute pana la o ora.

Beneficiile mastii de fata:
  • are actiune astringenta
  • hidrateaza si hraneste pielea
  • o masca bine formulata are agenti conductori care pot curata pielea in profunzime
  • exfloliaza
  • calmeaza pielea 
Tipul de masca vine la pachet cu beneficiile acesteia pentru ten. Dintre cele mai frecvente sunt:
  • mastile  pe baza de argila sunt destinate curatarii tenului si se adreseaza in special tenului gras. Pentru un ten uscat aplicarea unei astfel de masti ar putea sa agraveze situatia
  • mastile pe baza de namol sunt o solutie salvatoare pentru tenurile mixte. Daca in lista de ingrediente gasim si agenti de hidratare poate deveni o solutie ideala si pentru tenul uscat
  • masti exfoliante, fie de tipul peel-off, fie create dintr-un mix de enzime din fructe.
  • cele tip gel sau crema sunt destinate hidratarii si hranirii tenului 
  • mastile de depigmentare
O masca formulata corect poate sa faca minuni, insa ca orice minune aceasta dureaza maxim 3 zile. Daca vrei rezultate de lunga durata, atunci masca trebuie aplicata in mod constant, cel putin o data pe saptamana.
In ritualul meu de ingrijire folosesc in mod frecvent acest tip de produs si nu am doar un singur tip de masca, ci folosesc 2-3 in functie de rezultatul pe care il doresc. De regula folosesc una de curatare/exfoliere, una de hidratare si una pentru fermitataea tenului. Nu am foarte multe recomandari pentru ca prefer sa mi le fac acasa din ingrediente naturale

In urmatorul articol va voi oferi cateva retete pe care le folosesc in mod constant si le puteti prepara foarte usor acasa. 

miercuri, 28 ianuarie 2015

Cum sa-ti creezi o rutina de ingrijire a tenului - III Pasul 3 Hranirea tenului


Salutare, 

Hranirea tenului este ultima etapa din rutina de ingrijire a tenului, insa la fel de importanta ca celelalte etape de care am vorbit in articolele anterioare. 
In functie de tipul de ten poti aplica un ser de fata sau o crema hidratata. In rutina ta pot interveni diferite tratamente care tintesc catre probleme specifice (acnee, dermatita, cuperoza) si acestea trebuie aplicate in functie de recomandarile medicilor. 

Procesul de hranire a tenului se concretizeaza in a-i oferi pielii nutrientii de care are nevoie. Bineinteles, acestea sunt diferite de la persoana la persoana. Hranirea se poate efectua prin 2 procedee:
- activarea circulatiei sangvine si limfatice si
- prin absorbtia cutanata a unor substante

Hranirea 

1. Activarea circulatiei sangvine si limfatice se face prin tehnici obsnuite de masaj facial. Una dintre persoanele de incredere pentru mine este Anastasia Achilleos. Anastasia este estetician si a ajutat multe vedete sa-si intretina tenul. Daca treci peste promovarea intensa a produselor Olay, tehnicele ei de masaj sunt foarte eficiente si usor de realizat. Atunci cand aplici crema pe fata acorda-ti un minut pentru a face si acest masaj. Pe loc, efectele sunt extraordinare. Pielea este mai intinsa, are culoare uniforma si se simte mai ferma. Daca va rezervati cateva zile veti observa o imbunatatire vizibila. Va incurajez sa integrati acest gest in rutina voastra de ingrijire, nu aveti nevoie de mai mult de 1 minut pe zi. Daca aveti mai mult timp la dispozitie, macar o data pe saptamana, puteti realiza un masaj mai complex care poate sa tinteasca curatarea, hranirea si fermitatea pielii.

2. Prin absorbtia cutanata a unor substante. Aceste substante de regula sunt serumuri sau creme. In functie de ce are nevoie pielea ta, poti sa le incluzi pe amandoua. Pentru ca de multe ori se face confuzie intre cele 2, gasesti mai jos explicatiile si in ce mod le poti folosi:
  • Serumul il poti aplica in functie de necesitatea pielii (hidratare, luminozitate, fermitate etc). Are o textura usoara, apoasa si contine  o formula complexa de nutrienti activi. Se aplica pe fata curata, inainte de crema hidratanta. Am avut multe serumuri si cele care mi-au placut si le recomand sunt: Estee Lauder Advanced Night Repair, Proglyme Intensive Serum, Mario Badescu Cellufirm Drops, Yves Rocher Serum 7.9, Estee Lauder Idealist, Caudallie Vinoperfect Radiance Serum. 
  • Crema de zi/noapte. Dupa aplicarea serumului, se poate aplica o crema sau o lotiune de fata in functie de nevoia de hidratare. In rutina mea de ingrijire folosesc intotdeauna crema hidratanta dupa serum. Mi se pare ca acesta ajuta ca ingredientele din crema sa intre mai bine in piele si sa se mentina mai mult timp. Lista de recomandari ar fi lunga si nu cred ca as putea sa le mentionez aici pe toate. In plus, nu sunt fidela unei anumite creme si nici nu am gasit una care sa ma dea pe spate neaparat. O parte generoasa din bugetul meu este alocat gelurilor de curatare si serumurilor. Recomand toate brandurile dermatocosmetice, nu veti da gres cu nici unul dintre ele, doar sa fti atente sa alegeti crema potrivita tipului vostru de ten. Este important sa aveti si protectie UVA si UVB in crema voastra de zi. 
  • Crema de ochi. O includ tot in capitolul de hranire/hidratre. Pentru ca am tenul masliniu, pe langa bronzul natural, am dezavantajul ca cearcanele se vad mult mai intens. Pentru aceasta zona am nevoie de o crema speciala care depigmenteaza aceasta parte a fetei. Pana acum am folosit doar Depiwhite Gel Countur si efectele m-au multumit. Il folosesc de regula seara, pentru ca dimineata cearcanele sa fie mai putin vizibile. Dimineata folosesc Clinique Eye Rich Cream. 
Orice crema, serum, lotiune a avut efecte mult mai benefice pentru tenul meu atunci cand am realizat un masaj in timp ce le aplicam. Chiar daca este un pas peste care mai sar, am totusi grija sa-l includ in rutina mea de ingrijire.
Daca doriti sa aveti inspiratie va invit sa vizionati si acest video.  Acest tip de masaj este unul complex si necesita sa investiti ceva timp. 


duminică, 18 ianuarie 2015

Cum sa-ti creezi o rutina de ingrijire a tenului - III Pasul 2 Exfolierea

Salutare, 

Vorbeam in ultimele articole de pe blog ca ingrijirea tenului incepe cu partea de curatare a  lui. Dupa ce am invatat cum sa ne demachiem corect este timpul sa-l ajutam sa respire, sa-l pregatim sa absoarba nutrientii din creme sau serumuri.

 Exfolierea

Aceasta trebuie facuta de 2 ori pe saptamana pentru a scapa de celulele moarte; mai des de atat, sensibilizeaza si agreseaza pielea. Elimand prea des sebumul de fata, pielea nu mai este protejata de factorii externi si inevitabil va avea un aspect sensibi, iritat. O data pe saptamana este recomandat tenurilor sensibile, insa nu prin folosirea de microparticole, ci prin folosirea unei masti cu acizi. 


Exfolierea, ca oricare alt tratament, se face in functie de tipul de ten. In acest gand va descriu mai jos ce optiuni aveti si care sunt cele mai indicate tipuri pe care sa le folositi in functie de ce aveti nevoie.

  • Scrubul. Este cel mai cunoscut produs de peeling. Poate lua forma unui gel de curatare cu microparticole pentru abraziune sau poate fi sub forma de crema cu aceste particole. Nu cumpar nici un brand de acest gen, ci prefer sa mi-l fac singura acasa. Preferatul meu este cel din cafea macinata si alte ingrediente pe care le aleg in functie de cum imi simt pielea. Daca am nevoie de un plus de hidratare aleg iaurtul sau smantana, pentru curatare si luminozitate aleg mierea si daca am tenul gras cateva picaturi de lamaie rezolva problema. Le pun intr-un bol, le amestec bine si apoi masez prin miscari usoare si circulare tenul, gatul si decolteul. La sfarsit, ma spal pe fata cu apa din abundenta. Chiar daca este eficient, folosesc acest tip de peeling foarte rar pentru ca am impresia ca imi zgarie fata sau daca nu sunt foarte atenta pot sa-mi sparg capilarele de pe fata, mai ales ca am un inceput timid de rozacee.
  • Preferatul meu este cel tip masca. Nu am gasit o denumire precisa pentru acest tip de peeling, asa ca va povestesc despre el. Este un tip de peeling compus din acizi care ''mananca'' celulele moarte de pe ten. Ca produs mi-a placut Dermalogica Crema Exfolianta Delicata. Se lasa pe fata 10 minute dupa care tenul este curatat in mod delicat insa foarte eficient. Daca aveti timp si rabdare va puteti face un astfel de exfoliant acasa, folosing principiile acizilor. Pentru ca a spus-o Dana mult mai bine decat as fi putut face eu, va rog sa intrati aici pentru a afla cum puteti pregati o astfel de masca. 
  • Un alt tip de peeling este cel ''peel-off'' care de regula are o textura cremoasa. Crema sau masca se aplica pe fata, cand se usuca senzatia este de vidare a tenului, iar dupa un anumit timp masca se indaparteaza fie prin spalare cu apa calduta, fie se ''trage''de pe fata. Este ideal pentru tenurile grase, cu multe puncte negre, insa eu am descoperit Intensive anti-wrinkles facial mask de la Proglyme care ajuta si la fermitate. Trebuie tinuta aproximativ 1 ora pe fata, iar tenul ramane foarte luminos si cu un aspect mult mai ferm. Efectul de fermitate este temporar, la sfarsitul zile dispare. In schimb, folosita in mod frecvent mentine luminozitatea pielii. 


duminică, 11 ianuarie 2015

Cum sa-ti creezi o rutina de ingrijire a tenului - III Pasul 1 Demachierea

Salutare,


Ultimul articol din seria ''Cum sa-ti creezi o rutina de ingrijire'' il dedicam pasilor pe care trebuie sa-i includem atunci cand vine vorba de ingrijirea tenului. Articolul despre cum poti face o analiza a tenului si cum functioneaza pielea le gasesti aici si aici. Doar dupa ce le-ai parcurs vei putea crea o rutina bine-gandita si adaptata nevoilor tale.

Prin aplicarea produselor pe tenul nostru urmarim mentinerea aspectului eutrofic al pielii si remedierea imperfectiunilor. Procedeele pe care le folosim pot avea ca scop curatarea tenului, hranirea, hidratarea sau tonifierea acestuia. Cel mai important obiectiv trebuie sa fie curatarea tenului pentru ca doar asa iti vei putea atinge celelalte obiective. Un ten care nu este curatat corespunzator, nu poate primi nutrientii, nu retine apa si nici nu ajuta fibrele de colagen. De aceea, un prim pas in crearea rutinei este

 Demachierea

Pentru a folosi informatiile din acest articol, va spun ca demachierea inseamna sa indepartam de pe epiderm praful, fardurile, surplusul de sebum, impuritatile.
La fel ca si spalatul pe dinti, demachierea trebuie sa se intample dimineata si seara. Ca produse poti alege lapte demachiant, lotiune demachianta, sapun, spuma de curatare, lotiune micelara sau unt de curatare.
Acum din toate aceste alegeri, te intrebi ce sa folosesti?. Si aici raspunsul e simplu, alegi ce ii trebuie  tenului tau in momentul respectiv.

  • Laptele demachiant este de regula cel mai folosit produs cand vine vorba de demachiere. Acesta trebuie sa fie usor gras pentru a dizolva impuritatile de pe ten si adaptat tipului de ten. Orice demachiant care este bland cu pielea, care nu contine multe chimicale, este o optiune buna pentru tine. Nu am o recomadare anume, un brand pe care sa-l pot recomanda in mod special. In rutina mea de ingrijire prefer sa aloc buget cremelor, serumurilor si mai putin demachiantului. Daca totusi doriti sa incercati un lapte demachiant, va recomand brandurile dermatocosmetice. Eu am folosit, intr-o perioada nefericita a vietii mele cand m-am confruntat, pentru o perioada scurta de timp, cu o acnee nu foarte prietenoasa, Avene Tolerance Extreme. Am fost foarte multumita de rezultat si m-a ajutat foarte mult in acea perioada.
  • Gelurile de curatare sau lotiuni spumante. Acestea trebuie alese cu mare grija pentru ca au tendinda de a usca pielea. De regula sunt destinate tenurilor grase, insa daca stii cum sa-l alegi poate fi folosit cu succes si pe tenurile mixte sau sensibile. Pentru demachiere folosesc de foarte multi ani numai geluri de curatare pentru ca imi place ca pielea se simte intinsa si mult mai luminoasa. Ca produse va recomand A-derma Gel Moussant, Effaclar de la La Roche Posay, Cleanance de la Avene  sau Mario Badescu Enzyme Cleansing Gel. 
  • Lotiunea micelara. De fapt este o lotiune demachainta care nu necesita clatire. Contine structuri moleculare de forma sferica, micelele, care in contact cu sebumul, praful sau machiajul actioneaza ca un aspirator care elibereaza pielea fara a o usca. Sunt foarte incantata de acest produs si il folosesc in fiecare zi, mai ales pentru demachierea ochilor si a buzelor. Din gama de produse dermatocosmetice, am incercat toate brandurile care au acest produs, insa nimic nu s-a comparat cu Bioderma Sensibio H2O.
  • Untul de curatare. Un produs relativ nou introdus in zona de demachiere si se adreseaza persoanelor care folosesc produse de machiaj cu acoperire mare sau celor care au tenul foarte uscat si doresc sa-i ofere un plus de hidratare. Se aplica in palme si ulterior pe intreaga fata prin miscari usoare, de masaj. Ca pas final se sterge cu o discheta demachianta sau o fasie de bumbac. Il folosesc atunci cand doresc sa fac si un masaj nu doar partea de demachiere sau iarna cand simt ca tenul este usor deshidratat. Ca produse va recomand Clinique Take the day off cleansing balm sau untul de shea. 
Oricare din aceste produse alegeti este importanta si tehnica de demachiere astfel incat sa va asigurati ca toate impuritati sau fost indepartate si ca pielea voastra este pregatita pentru pasii urmatori. Tehnici de demachiere gasiti in video-ul de mai jos sau aici










sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Rutina de ingrijire a Laurei Cosoi

Salutare,


Una dintre cele mai apreciate vedete din Romania este cu siguranta Laura Cosoi. Uneori, intru pe blogul ei pentru sfaturi legate de produse, insa si atunci cand ma roade curiozitatea sa aflu cum a fost la un eveniment. Si ca sa fiu sincera pana la capat, de cele mai multe ori, intru pe blogul ei petru a vedea ce melodii mai asculta, majoritatea mi-au placut. 

Am apreciat curajul de a pune pe blog poze cu ea aranjata, pregatita de un eveniment special, insa si poze in care apare nemachiata. Din postarile ei nu lasa niciodata impresia ca ea e deosebita, ca nu se incadreaza in tiparul femeilor de rand, ci din contra, sustine de cate ori are ocazia ca e un om simplu, normal, care nu face si nici nu are nimic deosebit fata de celelalte femei. Atunci cand iti porti frumusetea cu naturalete, cu incredere si fara urma de aroganta, atunci esti radioasa si transmiti acel ''je ne sais quoi'' si cred ca ei ii iese foarte bine. 

 Mai jos aveti cateva randuri dintr-un post publicat pe blogul ei in care vorbeste de rutina sa de ingrijire. Am apreciat ca  este simpla si adaptata stilului ei. Articolul integral il gasiti aici.

''Secretul tenului meu este: ca nu am niciun secret! Nu sunt innebunita dupa tratamentele cosmetice, nu vanez ultimele aparatii in materie de lifting, nu aplic masti miraculoase in care nu cred. Acord o deosebita importanta etapei de curatare a tenului, il demachiez si apoi folosesc pentru indepartarea completa a imputitatilor peria rotativaVisaPure de la Philips despre care ti-am mai povestit. Mai mult decat atat, atunci cand imi simt tenul obosit il racoresc cu cateva cuburi de gheata si aplic un ulei hidratant (de masline sau macadamia). Sunt insa momente cand simt nevoia sa-mi rasfat tenul, pregatindu-l pentru sezonul rece – in cazul de acum – sau pentru cel cald. Pentru asta imi fac programare la salonul de cosmetica (Tribute Salon by George Soare). Tot ce imi doresc este o curatare normala a tenului si un masaj care sa ma relaxeze complet.''

miercuri, 7 ianuarie 2015

Cum sa-ti creezi o rutina de ingrijire a tenului - II Cum functioneaza pielea

Salutare,

Inainte de a folosi un produs pe tenul tau este important sa stii cum actioneaza acel produs in contact cu pielea. Trebuie sa tii cont  ca pielea este un organ cu activitate vitala, la fel ca a ficatului, a inimii sau a altor organe. Asa cum ai grija de celelalte organe, la fel trebuie sa ai grija si de pielea ta. Pentru a face diferenta dintre un produs care va functiona pentru tine si altul care va actiona impotriva ta sau nu va face nimic, e esential sa intelegi cum functioneaza pielea si cum sa integrezi aceste aspecte in rutina ta de ingrijire.


Epidermul
Ce trebuie sa stii:

Constituie stratul periferic al pielii si este compus din mai multe straturi de celule care se descuameaza in mod continuu si sunt inlocuite de altele ce vin din straturile profunde ale pielii. Cand suntem tineri acest proces se intampla o data la 4 saptamani, insa o data cu varsta incetineste si pielea are nevoie sa fie ajutata din exterior. In epiderm se gasesc porii, care prezinta o preocupare constanta pentru noi, femeile. Porii sunt canalul de legatura dintre glanda sebacee si pielea noastra si rolul lor este de a distribui uleiul natural pe piele. Atunci cand curatarea tenului este deficitara acesti pori colecteaza bacterii care se inflameaza si formeaza asa numitele cosuri sau, in cel mai fericit caz, bacteriile blocheaza porii creand acele puncte negre.


Ce poti integra in rutina ta:

Culoarea uniforma si aspectul de luminozitate se vede pe ten atunci cand procesul de regenerare se intampla conform unui ciclu normal (4 saptamani). Pentru a-ti atinge acest obiectiv ia in calcul urmatorii pasi:

  • include in rutina ta un produs care contine acid salicilic pentru a echilibra productia de sebum
  • include in rutina ta agenti de curatare care au efect de exfoliere si care contin enzime din fructe pentru a incuraja refacerea celulara si pentru a curata tenul cat mai bine. Acest pas este obligatoriu daca folositi in mod constant machiaj


Dermul 
Ce trebuie sa stii:

Dermul este un tesut conjunctiv si este format din fibre, celule, colagen si substanta intercelulara. Dermul este alimentat cu sange si limfa, de aceea vei auzi multe sfaturi de stimulare a circulatiei sangelui sau tehnici de masaj limfatic. Rolul acestui tesut este de a hrani si proteja epidermul iar in situatia in care nu faci in mod corespunzator acest lucru, se formeaza ridurile. Daca ar fi sa ne referim si la alte parti ale corpului tot in derm se formeaza si celulita, insa asta va fi subiectul unui alt articol. Cremele anti-rid sunt destinate dermului si nu epidermului de aceea trebuie sa cauti agenti care intra in profunzimea pielii si nu o hidrateaza doar aparent.

Ce poti integra in rutina ta:

  • tot ceea ce folosesti si contine colagen sau acid hialuronic este destinat pentru derm sau cel putin acesta ar trebui sa fie obiectivul. Efectul de piele intinsa, catifelata, elastica apare atunci cand fibrele de colagen sunt abundente.  Pentru a obtine acest aspect e necesar ca dermul sa fie constant alimentat cu acid hialuronic care ajuta la stimularea colagenului. Chiar daca ele sunt promovate separat (creme cu acid hialuronic si creme cu colagen) cele doua nu se exclud, ci trebuie sa functioneze impreuna, existand o dependenta intre cele 2. 

In concluzie, produsele care au ca scop intinerirea tenului, oferirea de luminozitate, uniformizarea culorii etc sunt destinate dermului, insa in acest proces trebuie ca epidermul sa fie corect ingrijit astfel incat sa nu blocheze nutrientii.



vineri, 2 ianuarie 2015

Cum sa-ti creezi o rutina de ingrijire a tenului - I Analiza tenului

Salutare,

Pentru cele mai multe dintre noi tenul este ca o carte de vizita si in rutina noastra de ingrijire ii  acordam cea mai mare atentie. Investim timp, bani, efort doar ca acesta sa arata bine. Daca vrei ca tenul tau sa aiba un aspect curat, ingrjit, sanatos, trebuie sa faci lucrurile corecte pentru el. 

Ce sa ai in considerare cand iti construiesti rutina de ingrijire:

1. Aspectul tenului. Fiecare dintre noi se confrunta cu diferite probleme de care trebuie sa tii cont atunci cand vrei sa ai o rutina corecta. Daca tenul tau este gras, sau acneic, sau normal trebuie sa-i oferi produsele de care are nevoie. Trebuie sa tii cont ca recomandarile prietenelor, cunostintelor sunt facute in functie de experientele lor cu acele produse si nu se aplica neaparat si pentru problemele tale. Ia o oglinda, uita-te atent la tenul tau si vezi care sunt problemele reale.



Pentru a nu-ti scapa unele detalii, iata cateva aspecte la care sa fii atenta:

- Culoarea tenului. Obseva daca tenul tau este rosu pe alocuri, in special in obraji, daca are un aspect tern, daca are pete pigmentare. Culoarea neuniforma are ca si cauze expunerea la soare, schimbarile hormonale si nu in ultimul rand o rutina de ingrijire necorespunzatoare.
- Care sunt zonele in care ai cosuri si cand apar acestea. Daca de regula apar inainte de menstruatie sau in contact cu praful, poti rezolva problema aplicand un tratament aplicat local. Daca, in schimb, apar pe frunte sau pe obraji si tind sa aiba un aspect de acnee e bine sa mergi la un dermatolog. Aparitia cosurilor(in cazul in care nu ai avut acnee niciodata) poate sa fie un siptom pentru diferite afectiuni precum lupus, alergie de contact, dermatite
- Care sunt zonele predispuse la riduri sau unde au aparut deja.
- Analizeaza cu atentie zona ochilor, observa daca pleoapele tale sunt cazute, daca ai cearcane, daca ai pungi sub ochi, daca ai riduri si daca pielea s-a subtiat.
- Un alt aspect la care sa fii atenta este cat de ferma este pielea ta. Daca si-a pierdut elasticitatea sau conturul fetei nu mai este atat de bine definit sau daca obrajii au inceput usor-usor sa nu mai fie atat de fermi si au mai degraba un aspect de piele lasata. Tot la capitolul fermitate trebuie sa-ti verifici si gatul, sa observi cum este pielea si daca nu si-a pierdut din elasticitate.
- Nivelul de hidratare. Cand pielea nu este corect hidratata isi pierde elasticitatea, tonusul si este predispusa la iritatii. O data cu inaintarea in varsta, aceasta isi pierde din capacitatea de a se proteja singura si trebuie ajutata din exterior. Acest ajutor poate insemna creme sau lotiuni destinate hidratarii, insa si protejarea pielii de factorii externi.

Daca iti este greu sa faci o astfel de analiza, poti oricand apela la sfatul unei cosmeticiene avizate sau a medicului dermatolog.

2. Tipul de piele. In rutina de ingrijire trebuie sa tii cont de tipul de piele pentru ca un tratament aplicat gresit va agresa mai mult decat e necesar pielea iar o problema aparent minora s-ar putea sa prezinte complicatii. De exemplu daca o piele este uscata si o tratezi ca una sensibila sau grasa, poti foarte usor agrava situatia astfel incat sa te trezesti cu eczeme sau o piele sever deshidratata. 

3. Ce tratamente/proceduri poti aplica pentrul tenul tau. O data ce ai aflat care sunt problemele cu care se confrunta tenul tau trebuie sa te concentrezi asupra actiunilor care il vor ajuta sa primeasca nutrientii de care are nevoie.

4. Trebuie sa integrezi schimbarile in rutina ta. Rutina de ingrijire inseamna ca trebuie sa acorzi o atentie permanenta tenului tau, sa-l observi in mod constant si sa-ti adaptezi actiunile in functie de schimbarile acestuia. Schimbarile pot aparea in functie de anotimp, in functie de fluctuatiile hormonale sau in functie de mediul in care este expus.